Povestea cu gulașul meu de vițel este amuzantă . Și frumoasă. Și emoționantă de-a dreptul 🙂
Când eram mică, bunica mea din partea mamei îmi gătea fel și feluri de mâncăruri din toate zonele țări sau chiar și internaționale, doar-doar oi mânca și eu ceva. Printre puținele mâncăruri pe care le acceptam era “gulașul cu norișori” -era practic o tocăniță cu ceapă, ardei, morcovi, carne de pui (nu de vită), sos de roșii, condimente și căreia ii făcea niște gă-
luște din ou, făină și griș, cărora eu le ziceam “norișori”. Habar n-aveam eu la vârsta aceea, ca peste 20 de ani aveam sa mă mărit în Ardeal, aici unde am mâncat primul gulaș veritabil la un restaurant din Mures cu tradiție. Mai apoi l-am reprodus / adaptat la rândul meu pentru copii mei.
Rețetele mele de gulaș sunt în principiu aceleași fie că îl gătesc la foc deschis – în ceaun, fie ca îl gătesc pe aragaz / plită.
O scânteie. Foc.
Un ceaun mișto de tot și îi dăm bătaie.
Ceapă dulce, ardei aromați, ceva morcovei juniori, ceva țelină. Carnea să fie din cel mai curajos vițel, că altfel nu ne mai jucăm….Curajos ca să primească să înghită fără mofturi mari o butelie de vin roșu. Din ăla bun!!! Vrei mâncare bună – o cinstești cu ingrediente de calitate!!! Condimente simple și binecunoscute: sare, piper, boia și chimen. Îți iei pe ceas cel puțin 3 ore (asta dacă vițelul chiar este vițel și nu cumva a murit de moarte bună – caz în care mai pui 2 ore din sacul lui Cronos).
Când se termină vinul vițelului (că al tău din pahar nu trebuie să se termine niciodată), ostoiești focul, dai muzica în surdină și strigi gașca la masă. Vor veni înarmați cu furculițele în buzunar, castroanele în mână și o să încerce să îți reproșeze “bine, măh, mamă, dar cu ce mâncăm asta?” Și tu scoți jmecherește din frigider niște ardei copți (reci, scăldați într-un sos cu miere, soia, ulei de măsline, cremă de oțet balsamic) .. și uite așa o să te pomenească numa de bine toți mesenii.