Pasiunea mea pentru gatit s-a nascut dintr-o nevoie disperata de evadare.. un strigat launtric mut…o dorinta de spargere a tuturor limitelor in care m-am incorsetat atata vreme muncind în lumea cifrelor, a deadline-urilor, a sabloanelor, a sirurilor booleane, a meetingurilor cu limbaj de lemn rigid si depersonalizant, a „kind-reminder”-urilor … O lume pe care o iubeam în sine, dar care nu îmi oferea cadrul de a mă exprima la modul artistic cum as fi simtit eu.

 

La început am crezut ca este o nebunie care a venit odată cu primul lockdown și care, gândeam eu, este reacția corpului/ sufletului/ minții mele la ideea de a sta închis în casa, arestat la domiciliu. Apoi am crezut că este o obsesie pentru ca mă culcam în gând cu o idee, cu imaginea unei farfurii, alteori cu niște culori sau cu combinații de texturi, visam toata noaptea cum aș putea sa transform eu toate astea în ceva nemaipomenit. Mă trezeam in zori ( cu mult înainte sa îmi încep programul corporate) și dădeam viață in farfurie visului care mă chinuise toată noaptea… Apoi o luam de la capăt.. îmi terminam ziua cu gândul pătimaș la creația mea de a doua zi și tot așa.

Un consum de energie enorm, greu de susținut in condițiile de mama x4. Dar ca orice paradox cu care învățam sa trăim, am văzut că oricât de mult mă storcea de energie si mă ducea la epuizare obsesia mea pentru gătit, cu atât mai mult simțeam ca trăiesc … mă hrăneam cu zâmbetul și „mmmm”-urile celor cărora le dădeam să guste din mâinile mele. Stăteam cu sufletul la gură până ce terminau prima îmbucătură și până gusturile si texturile le atingeau pe rând toate papilele gustative ca să poată să emită un sunet.. atât îmi trebuia- nu mai mult!! – un sunet de satisfacție să știu că mâncarea mea le-a atins sufletul…

 

M-am provocat apoi la un maraton (gândesc că a fost până la urmă o curatare/detoxifiere a sufletului), prin care, în fiecare zi sa creez o farfurie/un concept, punând in lumina fie o tradiție, fie un ingredient vedetă, fie o textură si culoare anume, fie o inserție din multitudinea de culturi gastronomice, dar toate astea spunând o poveste.

 

Cu timpul am văzut că mi se activează de undeva de dincolo de mine amintiri aievea ale gusturilor si mâncărurilor tradiționale. Brusc îmi veneau ca prin vis rețete vechi sau doar frânturi de imagini din copilărie cu mama, bunica, străbunica gătind. Acela a fost momentul în care am simțit ca mi se conturează identitatea mea ca bucătar. O misiune pe care o înțelegeam pas cu pas, si care nu a vrut să mi se arate cu totul de la început. 

 

Studiul, cursurile, examenele mele în domeniul gastronomic s-au insinuat apoi la modul organic, natural. Le-am tratat cu toată responsabilitate și seriozitatea și am înțeles că, deși părea un punct de inflexiune în graficul carierei mele, trecerea la bucătărie a fost de fapt o continuitate în a aplica tot ce știam deja din cariera corporate în regim de leadership, task/ team/ time/ anger management..

Știam că trebuie să gătesc ca sa păstrez vii și să trimit mai departe câțiva vectori importanți : tradiția împletita cu credința ( prin colivă, pască, mucenici), memoria și mulțumirea adusă străbunilor ( prin sfânta pâine de casă), culoarea viitorului ( prin orice farfurie inventată/ improvizată/ visată/simțită). Iar toate astea au prins viață și le-am putut exprima datorita celui mai important rol al meu in aceasta viață : acela de mamă!!

S-au născut astfel mâncăruri sănătoase, cu ingrediente curate, în acord cu sezonul, cinstit gătite, frumos așezate in farfurie și mai ales cu iubire… pentru ca numai așa poți găti copiilor tăi. 

 

Se zice că a-ți urma visul și a face din acesta un țel, un mod de a trăi, o aventură, o poveste, o minune este ceva suprem… Cei ce cred in visul lor și fac tot ce pot să și-l urmeze se cheamă că sunt cu adevărat fericiti! In schimb, ce simt eu este că cei ce cred, investesc și aderă la visul altora merită o doză dublă de fericire. Și recunoștință! Și respect!

Se mai zice că întotdeauna o poveste vinde. Însă povestea mea nu este de vânzare și nici visul.. Visul poate fi de împrumut, povestea poate fi spusă și înțeleasă de cei ce vibrațional impărtășesc aceiași undă cu tine… Atât și nimic mai mult! 

 

De ce zic toate astea? Pentru simplul fapt că mâine se montează bucătăria Bistro222, cel care urmeaza sa se deschida in 20 Iulie 2023.

 

Cea în care eu am visat să fac cea mai bună pâine de casă, cel mai sănătos burger ( exact cel pe care îl fac copiilor mei), cele mai naturale și cinstite prăjituri de casă. 

 

Ăsta a fost visul meu: să gătesc, să creez ! Să-mi spăl gândurile, grijile, neliniștile, îndoielile, fricile și să le transform într-o mâncare bună, sănătoasă respectând natura, ingredientele de calitate, sezoanele, tradiția, tehnicile de gătit. Și toate acestea să fie puse in scenă într-un cadru care să te facă să te simți rege la masa ta. 

 

Simt și trăiesc cu convingerea că a te pune în slujba celorlalți cu dărnicie, cinste și deschidere este o formă supremă de a atinge fericirea!

Dacă am emoții? Culmea nu am! Și asta pentru că în spatele meu sunt niște oameni extraordinar de profesioniști și inimoși care îmi împărtășesc visul și crezul și valorile! Lor le datorez toate aceste trepte pe care le-am urcat pâna la acest moment și le voi mai urca pâna in momentul ( ce se apropie) în care, din pragul „Bistro222” vă voi zâmbi poftindu-vă la masă!

Urmează să așezăm mesele cu șervete albe proaspăt apretate, cu flori și gândul că bine vă veți mai simți la noi “Acasă” !