Despre deserturile create de noi la #Bistro222 n-am găsit până acum timp să vorbesc mai la detaliu…. și asta pentru că a adaugă în meniul unui restaurant deserturi naturale, home made este un act de ambiție, curaj și mai ales cost de timp.

Uite, o fac acum cu aceeași bucurie cu care le gătesc:

Tortul de ciocolată cu vișine – este tortul copilăriei mele. El îmi amintește de mama și de zilele de naștere pe care mama ni le organiza acasă. Doua blaturi umede, bogate în cacao, însiropate, unite de un jeleu de vișine (tot de noi făcut in bucătaria restaurantului), acoperit de un ganaj decandent și lucios din ciocolată neagră belgiana.

Tortul de biscuiți – este un tribut adus desertului celui mai simplu pe care învățăm să îl facem : salamul de biscuiți. Biscuiți populari, biscuiți digestivi, nucă și fistic, esențe fine de rom și vanilie îmbinate intr-un dans al aromelor și legate de o cremă mătăsoasă de unt, ciocolata fina, lapte și frișcă. Imbracat in ciocolata și decorat cu fistic, mie tortul acesta imi redă permanent bucuria de a fi copil

Cheesecake -ul meu este o cremă fină, aerată ca un voal vaporos de frișcă cu cremă de brânză așezata pe un blat crocant de biscuiți digestivi și desenată cu o maiestuoasă dulceață de fructe de pădure also homemade

Chocolate delice este o invitație senzuală la un desert puțin mai sofisticat numai bun de însoțit de un vin roșu. Delice-ul este un fericit melanj între un blat crocant din alune de pădure caramelizate+ fulgi de grâu și o cremă de ciocolată clasică aerată și intensă. Il servim cu o spumă de cafea și îi puteti desăvârși gustul cu un pahar de vin roșu.

Parfait -ul este varianta noastră de înghețată de casă… o inghețată în toată puterea cuvântului cu ouă și frișcă. Cremoasă și densă este declarația noastră că tot ce este făcut cu dragoste îți merge sigur la casa sulfetului.

Phaiii ….mult am mai scris.. pret de 4 blaturi coapte și doua parfait-uri de congelat

Vă asteptam la un desert, ce să mai…!